Termiantors
Administrator
Data inscrierii: 11/Noi/2007
Mesaje: 16
 |
 Trimis: 12/11/2007 00:31 Titlul subiectului: DISCURSUL HIP - HOP IN SOCIETATEA CONTEMPORANA |
  |
|
Hip – hop este o cultura nascuta din saracie si excludere (financiara, culturala, geografica ) in suburbiile americane cu populatie de culoare. Oameni apartinind diferitelor comunitati si vecinatati, impartind acelasi statut socio-economic, aceleasi complicaÈ›ii si acelasi nivel de educatie, incep sa compuna versuri pe ritmuri destul de simple si stabilite, intilnindu-se la colturi de strada, in fabrici dezafectate, in hangare sau in locuri parasite in general. Strazile devin in curind centrul fenomenului hip-hop; pe strada se improvizeaza, se adopta o anumita tematica si un anumit mod de exprimare, iar de la stadiul de fenomen spontan pina la conturarea unei miscari artistice nu mai este decit un pas. Limbajul devine principala sursa de a stabili conexiunea dintre artist si public, iar hip hop-ul este promovat in primul rind prin asa-numitele „batalii MC” (MC battles), cind pe scena, monitorizati de un „microphone controller”, concurentii se infrunta prin versuri-replica, publicul fiind cel ce decide cine va fi campionul, aceasta aducind cu sine respectul intregii comunitati ce participa la eveniment. Rolul celui-ce-controleaza-microfonul este sa realizeze trecerea dinspre artist spre public, iar limbajul lui trebuie sa fie colocvial, vesel, glumet, capabil sa incite spiritele. Acestea ar fi in linii mari citeva coordonate legate de hip-hop, care, departe de a ramine un curent razlet, s-a transformat intr-o adevarata miscare, generind in prezent vinzari multi-milionare de haine si discuri.
In varianta sa europeana, fenomenul se deosebeste de cel american, atit in ceea ce priveste baza lui sociala cit si conditiile de aparitie. Hip-hop-ul a fost introdus in Europa prin discuri, ziare si reviste, prin televiziune si filme. Cercetatori care s-au ocupat de felul cum a evoluat acesta, au teoretizat conceptul de „recontextualizare”, adica preluare a mijloacelor de exprimare hip-hop si adaptarea lor la coordonate locale printr-un proces de transculturatie, fenomenul instalindu-se astfel in majoritatea tarilor europene ca intr-o matca adoptiva, adoptind înfățișări culturale re-teritorializate si articulind realitati sociale locale. Sociologii au explicat extinderea aceasta prin tendinta subculturilor tinere de a-si dezvolta propriile infrastructuri care, in ciuda tuturor asteptarilor, prind radacini destul de solide.
In peisaj local, strada ca nucleu esential al culturii hip hop este reprezentata prin cartier , termen ce s-a concretizat intr-o serii de expresii colocviale extrem de raspindite in timpul de fata; cartierul devine o metonimie a existentei mizere si marginale, aducind cu sine o intreaga exprimare ( avem de-a face cu limbaj de cartier, cultura de cartier, muzica de cartier ) . Totusi este foarte important a nu se confunda aceste embleme ale cartierului, intretinute totusi cu grija chiar in presa, cu cimpul de manifestare si ideologia hip hop-ului. Acesta este ideea pe care merg in lucrarea de fata : hip hop-ul se prezinta ca un discurs deschis al autenticitatii, cu o personalitate unica si o inteligenta lingvistica aparte. Iar daca vom arunca o privire asupra tipurilor de inteligenta teoretizate de psihologul John Gardner, vom vedea ca alaturi de inteligenta matematica, visual-spatiala, muzicala, kinetica, naturalista, inter-personala si intra-personala, se numara si inteligenta verbal-lingvistica. Iar parerea mea este ca acest tip de inteligenta se concretizeaza si in exprimarile caracteristice fenomenului hip hop, in felul in care discursul acestuia se organizeaza, in jocurile de cuvinte uneori uluitoare si in jonglarea permanenta cu si printre diferite nivele ale limbii : semantic, lexical, morfologic, sintactic, stilistic.
Prin urmare, avem de-a face cu citeva trupe autentice de hip hop, asupra carora ma voi opri pentru a analiza secvente din discursul lor. Legat de aparitia curentului in Romania, iata citeva versuri ale formatiei Defacto :
„Istoria Hip Hop de la cap pin’ la coada de la coada pin la cap
Dupa ‚93 a aparut Fenomenul Rap Romania
Primele trupe pe felie au aratat de la palat la periferie
Adevarata fata a lumii ce n-a placut la unii
Deci s-a incercat actiunea de stopare
Dar miscarea a luat amploare asa ca,
S-a incercat sa se puna la capat o placa
Incitarea la violenta (dar de fapt)
Violenta din jur a declansat miscarea Rap.”
In versurile de mai sus, in afara de localizarea temporala exacta, se contureaza o intrega problematica: a exprimarii ( rime, aliteratii, exprimare argotica – „trupe pe felie”, amestecata cu termeni neologici – „amploare” ) , a mesajului si a intentiei - a arata „adevarata fata a lumii”, a background-ului social ( „de la palat la periferie”) , a cenzurii si argumentelor acesteia – „incitarea la violenta”, pentru ca de fapt discursul hip hop plaseaza actul de comunicare in contextul social/ politic/ cultural care il naste. Este un discurs ce se modifica permanent, adaptindu-se dupa loc si timp, dupa probleme sociale ocurente, a carui intentie a fost dintodeauna sa infatiseze sau cel putin sa exprime intr-un mod propriu nedreptatea, inegalitatea, lupta pentru putere, stratificarea sociala bazata pe clasa, rasa, etc. ( „hip hop-ul se altera din mers/ vers cu vers/ stimulez intens nume noi,/ nu simulez – Parazitii).
O astfel de intentie va fi imbratisata repede de membrii ai comunitatilor periferice, izolate, defavorizate, de locuitori ai „cartierului”, de tineri care regasesc in felul de a se exprima al hip hop-ului un limbaj propriu, familiar, care le poate dărui un aer aparte, o aura de „duritate”, un sentiment ca apartin de ceva si ca sint cineva. Iar hip hop-ul devine pina la urma un atac impotriva sistemului prin intermediul limbajului, control asupra cuvintului si modelare proprie a sintagmelor. Sa avem oare de-a face in peisajul romanesc cu astfel de intentii si exprimari? Surprinzator, da. Am ales spre exemplificare citeva secvente : „dac-as intra in politica/ as intra cu arma-n mina/ dar placerea de a vorbi/ s-ar transforma in minciuna” ; „la noi incompetenta/ intrece cu mult experienta”; „imunitatea afecteaza grav intelectu” ; „va retrageti mereu in umbra/ ascunsi de propaganda/ faceti contrabanda/ pe banda rulanta”. Sint demascari ale unor realitati politice convertite in versuri ce pot parea banale, totusi important ramine mesajul transmis pe calea aceasta a rimelor,a alaturarilor sonore de termeni, a întrebuințării intense de verbe. As spune ca simplitatea expresiva reprezinta una dintre mărimile importante ale acestui tip de discurs, mesajul fiind adresat a fi perceput de catre un numar cit mai mare de oameni. Critica sociala merge in directii diverse, mulindu-se pe nereguli cum ar fi ipocrizia presei („presa libera ma desconsidera / demontind manevrele litera cu litera” – deconstructie publica a discursului sub-cultural? ), a televiziunii („sedintele de brainwashing administrate zilnic publicului „- se remarca folosirea termenului englez, deja intrat in vorbirea curenta, careia i se suprapune tendinta hip hop-ului european de a-si insera elemente din vocabularul limbii-mama a curentului), insistenta cu care astea prezinta fapte de interes minor („Aseara un tinar si-a molestat iubita (..)” –extras dintr-un buletin de stiri - ca tehnica a combinarii de registre (...) „ vai/ lacrimogen/ cita durere / oare se impaca? – imitare parodica ) , manipularea din reclame ( „ faci reclama la alcool / hic, pe care sa-l incep?” – ironie voita), cenzura ( „n-am voie sa spun nimic de interes national”- parodierea sensului sintagmei „interes national ).
Exista simultan in limbajul hip hop-ului constiinta propriei agresivitati: „ agresiv bag la-naintare abuziv/ cuvintul exploziv/ in aparatul tau auditiv”, insa ea este asumata si are un scop in sine, acela de a denunta minciuna, coruptia, falsitatea. Mai mult, agresivitatea este perceputa ca libertate de limbaj, ca drept natural si mod de a spune lucrurilor pe nume, constituindu-se ea insasi ca o esenta a discursului hip hop : „ dreptul la replica/ nu e un dar pe care voi mi-l faceti”; „nu sint putini cei care/ confunda exprimarea libera / cu violenta”; „exprimare libera / ating si rup coarda sensibila.”. Adevaratul discurs hip hop se apleaca asupra lui insusi, avind permanent responsabilitate de sine si grija de a se face inteles asa cum trebuie.
Exprimarea dura este dublata in acelasi timp de o anumita placere a limbajului, as numi-o, o placere a jocului lingvistic, a denaturarii voite de sens ( „cine sapa groapa altuia/ departe ajunge” sau „ imi place atunci cind dau un nou sens cuvintelor/ detin/ Lexic no sick nu pic / ma-ntorc la radacini.” ), a improvizatiei si a ironiei detasate – exista intotdeauna in discurs intentia artistului de a arata ca nu apartine de persoana /grupul/ realitatile sociale tintite si imitate. Iar parodia si atribuirea de sensuri peiorative devin cele mai apropiate instrumente de a construi un text, si de a genera astfel un cimp semantic aparte, in care notiunile se suprapun, rimele vorbesc prin ele insele, iar limba este re-inventata, sau cel putin se incearca o anume modelare a ei. Hip hop-ul de altfel a fost numit de catre unii cercetatori „poetry in motion”- poezie in miscare, si, in ciuda linearitatii versurilor si compozitiilor, abilitatea lingvistica ramine o conditie necesara unei astfel de creatii. Iar cind aceasta „poezie” evidentiaza fisurile sistemului care a produs-o, cind directii ale atacului se concentreaza pe identificarea si demolarea falsitatii, a lucrurilor fortate, a comportamentelor „de lemn” (ma gindesc ca sintagma se poate aplica si in acest caz, nu numai asupra limbajului), atunci ea nu poate fi decit benefica, mai ales in conditiile unei societati post-comuniste cum este cea in care traim. Pe de alta parte, hip hop-ul se vrea a fi o miscare universala, care adopta aceeasi conduita, aceleasi mijloace de formă („n-are granite/ nici limite/ oriunde-n lume transmite/ mesaje prin rime/ limbi diferite” ) si care impune adeptilor sai o anume atitudine vizavi de ei insisi si de societate. Se vorbeste chiar de o „natiune hip hop”. Iar limbajul este cel care mediaza intre diferite categorii sociale, limbajul este cel care-i aduna in fata sa pe compozitor si pe cel ce asculta (Roland Barthes vorbea de limbajul ca obiect care ii uneste pe scriitor si pe cititor inscriindu-i pe aceeasi coordonata), stabilindu-si propriile granite lingvistice si construind identitati. Limbajului hip hop i se suprapun si alte tipare de manifestare ca de exemplu ar fi dansul, arta graffiti, arta de a mixa muzica pe discuri, un anumit mod de a merge, de a se imbraca, de a-si purta parul, de a gesticula, de toate acestea alcatuind un complex stilistic specific. Totusi discursul este cel care ii invita pe oameni sa-si foloseasca propria voce sociala si sa vorbeasca despre ei insisi si despre context social in care traiesc. Genul este unul deschis inovatiilor, flexibil, oferind o platforma pe care se intilnesc creatia artistica cu expresii verbale ale identitatii. Iar existenta sa pe teritoriul romanesc nu mai poate fi negata si ascunsa in spatele acuzatiilor de incitare la violenta, agresivitate si vulgaritate. Mai mult, „ impertinent/ inaintez incet spre occident/ legat de hip hop/ legat de gen/ legat de fenomen.”! |
|
